Unde va fi construit cel mai mare telescop din lume

Unde va fi construit cel mai mare telescop din lume
Publicat: 04/06/2015, 13:06

Informația oferită de site-ul oficial al organizației GMT notează că telescopul se va înălța pe muntele Cerro Las Campanas de La Serena, la 472 de kilometri nord de Santiago, în mijlocul deșertului Atacama, unde cerul este mereu senin, iar vizibilitatea nu este afectată de poluarea atmosferică.

Se preconizează ca lentila acestui telescop să aibă o capacitate de 5 până la 10 ori mai mare de captare a luminii față de actualele instrumente.

Deja au fost fabricate 3 dintre cele 7 oglinzi iar vârful muntelui a fost pregătit pentru construcție. Odată instalat, telescopul va putea funcționa după instalarea a cel puțin 4 oglinzi din cele 7 prevăzute. Astronomul șef însărcinat cu proiectul este Mark M. Phillips și se preconizează ca instalația să devină operativă în 2024.

Patrick McCarthy, directorul GMT, a explicat că la sfârșitul anului 2021 sau 2022 se vor instala cele trei sau patru oglinzi principale ale telescopului pentru a demara astfel lucrările de inginerie și cele de astronomie „înainte de a putea avea cel mai mare telescop al planetei”, scrie Agerpres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×